Primul pas spre crearea BCE a fost decizia luată în 1988 de a înființa Uniunea Economică și Monetară: libera circulație a capitalurilor în Europa, o autoritate monetară comună și o politică monetară unică în țările din zona euro.
În această trecere în revistă istorică, vom lua în considerare principalele repere istorice din istoria Băncii Centrale Europene. 1998: BCE este creată, iar liderii UE semnează în mod solemn componența primului său consiliu de administrație și a primului său consiliu de conducere.
2000: Primul președinte al BCE, Wim Duisenberg, a învățat realitatea comunicării pe calea grea: euro a scăzut la un minim record de sub 85 de cenți față de dolarul american, după ce a exclus întâmplător o intervenție pentru a-l susține.
2001: Grecia aderă la euro la 1 ianuarie, marcând prima extindere a uniunii monetare, care de atunci a crescut la 19 state membre. Aderarea Greciei este un triumf al politicii și al euro-simbolismului asupra economiei, iar un deceniu mai târziu va duce la o criză masivă care amenință viabilitatea monedei unice.
2002: În ajunul Anului Nou 2002, oameni din toată Europa se aliniază pentru primele bancnote euro. Printre aceștia se numără Christine Lagarde și prieteni care se îndoiesc că cel mai mare schimb de numerar din istorie va merge fără probleme. „Am făcut un pariu”, și-a amintit actualul președinte al BCE, „dacă aparatul ne-ar da franci francezi în loc de bancnote euro, ei ar păstra banii”.
2003: Jean-Claude Trichet se mută la Frankfurt, ca parte a unui acord în spate, care îl vede pe Duisenberg renunțând după doar patru ani. Trichet a trebuit să rezolve problemele legale din Franța, deoarece a fost achitat de acuzații de raportare fals legate de flirtul lui Credit Lyonnais cu prăbușirea de la începutul anilor 1990.
2007: BCE injectează 95 de miliarde de euro pe piața monetară într-o operațiune de urgență după ce BNP Paribas a înghețat accesul la trei fonduri legate de obligațiuni ipotecare subprime din SUA. Criza financiară globală a început, dar va dura mai mult de un an pentru a ajunge la punctul culminant.
2008: BCE majorează ratele dobânzilor în ajunul celei mai mari crize financiare din istorie. Înainte de a se alătura campaniei globale de reducere a ratelor din octombrie, după închiderea Lehman Brothers, Trichet & Co. erau fixați pe creșterea prețului petrolului, nu pe colapsul sistemului financiar american. BCE continuă să facă o greșeală de politică similară atunci când crește ratele dobânzilor în aprilie 2011, ignorând alarmele de la periferia zonei euro. Dubla inversare lasă urme de neșters asupra credibilității BCE.
2009: Criza financiară globală se transformă într-o criză a datoriilor suverane, pe măsură ce adevărata amploare a problemelor Greciei devine evidentă. Solicitările de ajutor sosesc din Irlanda, Portugalia, Spania și Cipru, amenințând însăși supraviețuirea monedei euro. Măsurile de austeritate impuse de așa-numita troică a Comisiei Europene, BCE și Fondul Monetar Internațional provoacă tulburări sociale masive.
2010: BCE anunță primul său program de cumpărare de obligațiuni guvernamentale, permițând băncilor să dispună de obligațiunile lor suverane denominate în euro, în loc să riscă să piardă miliarde din restructurarea datoriilor. În cadrul Programului pentru piețele de valori mobiliare, BCE cheltuiește aproximativ 214 miliarde de euro pe obligațiuni din țări numite în derizoriu „PIIGS” - Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia și Spania.
Va urma...