Banca Națională Elvețiană (SNB) este banca centrală a țării și cel mai important element al infrastructurii financiare a Elveției. De-a lungul istoriei sale de aproape 120 de ani, această instituție financiară a trecut printr-o serie de evenimente și reforme cheie, rămânând o fortăreață stabilă în lumea industriei bancare.

Fondarea și primii pași (1907-2000)

BNS a fost înființată în 1907 și de atunci a devenit un pilon al stabilității financiare în Elveția. Primul său președinte a fost Johann Daniel Hirter, fost proprietar de companie de transport maritim și cărbune și politician cu experiență.

Această instituție financiară este situată în Berna și Zurich, precum și o sucursală în Singapore. Banca mai are șase reprezentanțe, care sunt situate la Basel, Geneva, Lausanne, Lugano, Lucerna și St. Gallen.

Banca Centrală acționează ca o autoritate independentă responsabilă de politica monetară a țării și de asigurarea stabilității prețurilor naționale.

BNS are 13 agenții care sprijină furnizarea de monedă națională a Elveției, francul elvețian (CHF).

Consiliul de administrație al băncii este responsabil pentru supravegherea și controlul activităților comerciale ale BNS. Consiliul este format din 11 membri, fiecare dintre ei ales pentru un mandat de patru ani. Termenul complet nu poate depăși un total de 12 ani.

Organul executiv și de conducere al băncii se numește consiliu. Acest consiliu supraveghează gestionarea activelor, politica monetară, precum și cooperarea internațională și stabilitatea financiară în țară.

Banca Națională Elvețiană este o societate pe acțiuni. Astfel, emite acțiuni investitorilor privați și publici. Sunt înregistrate 100.000 de acțiuni, fiecare cu o valoare nominală de 250 CHF. Aproximativ jumătate din acțiunile BNS sunt deținute de băncile de stat ale țării și de alte corporații de stat. Restul acțiunilor BNS aparțin acționarilor privați de pe piețele interne și externe.

Lupta cu provocările economice (2000-2010)

La începutul secolului XXI, BNS s-a confruntat cu mai multe provocări economice semnificative. În 2011, banca a decis să atașeze francul elvețian la euro pentru a-și reduce valoarea și a îmbunătăți competitivitatea economiei elvețiene. De asemenea, a decis să mențină ținta ratei dobânzii la 0,25 la sută pentru a face față creșterii francului elvețian față de dolar și euro.

În 2014, BNS a introdus o rată negativă a dobânzii la depozitele creditorilor în încercarea de a reduce creșterea valorii francului elvețian în contextul fluctuațiilor valutare globale și al temerilor de deflație. Aceste măsuri au ajutat banca să stabilească situația financiară din țară.

Referendum privind rezerva fracționată (2018)

Elveția funcționează pe un sistem de rezerve fracționare. La nivel național, acest sistem se numește Inițiativa Banilor Suverani. Băncilor li se cere să respecte cerințele de rezervă, dar în cadrul unui astfel de sistem doar o parte din depozitele bancare sunt garantate de banca centrală.

Această inițiativă a propus schimbări radicale ale sistemului bancar, inclusiv eliminarea rezervelor bancare fracționale. Deși banca a fost un oponent vocal al inițiativei, aceasta a fost respinsă de majoritatea alegătorilor elvețieni, care se temeau că o astfel de mișcare ar afecta atât economiile elvețiene, cât și cele globale.

SNB: prezent și viitor

Astăzi, BNS continuă să servească drept factor de echilibru în economia elvețiană. Politicile și măsurile sale vizează asigurarea stabilității prețurilor, gestionarea politicii monetare și sprijinirea sistemului financiar. Banca participă activ pe piețele financiare globale și rămâne un element cheie al infrastructurii financiare a Elveției.

Banca Națională Elvețiană rămâne una dintre cele mai importante instituții din sistemul financiar global și continuă să-și scrie istoria, asigurând stabilitatea financiară și prosperitatea în țară. Capacitatea sa de a se adapta la schimbări și hotărârea în luarea unor decizii financiare dificile confirmă rolul său de jucător cheie în economia globală.